Sesiuni de pregatire a educatorilor si profesorilor (III)

Workshop „Seismologia în școli. Activităţi și module didactice pentru profesorii din cadrul rețelei ROEDUSEIS

Organizat la Scoala Gimnaziala Ghimbav, localitatea Ghimbav, jud. Brasov, workshopul a reunit 30 de profesori din invatamantul preuniversitar. Tema workshop-ului a fost “Seismologia în școli. Activităţi și module didactice pentru profesorii din cadrul rețelei ROEDUSEIS”. Prezentările au fost susținute de către reprezentanții instituţiilor partenere, profesori participanți și un invitat special de la Facultatea de Fizica, Universitatea București. Sesiunile au cuprins exemple practice și sugestii metodologice pentru cadrele didactice care doresc să susţină activități cu elevii pe această temă. Profesorii participanți au reprezentat, în egală măsură, şcoli parte a reţelei ROEDUSEIS și şcoli noi ce şi-au manifestat interesul sa devină membri în această reţea educațională. Workshop-ul a debutat cu o prezentare a situaţiei proiectului şi a activităţilor derulate până în prezent (Dr.ing. Dragoş Tătaru, INCDFP) precum și o trecere în revistă a aşteptărilor pe care partenerii din proiect le au de la acest workshop.

Cadrele didactice participante au prezentat, la rândul lor, activităţile şi modalitatile în care au utilizat, în anul şcolar 2015-2016, materialele educaționale dezvoltate şi distribuite fiecărei şcoli în parte în etapa precedentă. Unii dintre profesori s-au implicat la nivel de dezvoltare a unor instrumente de cercetare sau programe ce pot fi utilizate în şcoli ca material educațional (Ex: Prof. Serbu Florin, Liceul Carmen Sylva, Eforie Sud – Dezvoltarea digitizorului unui seismometru educational bazat pe sistemul Andruino). De menţionat că fiecare unitate şcolară a utilizat aceste materiale, activităţile fiind dintre cele mai diverse: ore cu activităţi practice în cadrul disciplinelor obligatorii predate (ex: fizică – unde seismice, geografie – plăci tectonice ș.a.), ore dedicate în cadrul unui cerc opţional, etc. Aceste activităţi educaționale au fost însoţite, în cazul celor mai multe dintre şcoli şi de activităţi de diseminare, fie prin intermediul unor articole sau informări în revistele şcolare sau pe pagina de internet a şcolii, fie sub formă de prezentări în cadrul cercurilor pedagogice şi al inspectoratelor şcolare.

A doua parte a workshop-ului a fost dedicată, în exclusivitate, expunerilor teoretice şi activităţilor practice bazate pe datele seismice înregistrate de către seismometrele instalate în şcoli. Prima sesiune a fost susţinută de către Dr. fiz. Bogdan Zaharia (INCDFP) și a constat în prezentarea a 3 tipuri de seismografe educaționale, modul optim de instalare, calibrare și operare cu scopul de a obţine înregistrări seismice utile în activitățile didactice. Au fost făcute precizări importante referitoare la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un amplasament al unei staţii de înregistrare seismică (seismograf) și impactul pe care nerespectarea acestor criterii îl vor avea asupra funcționării și calității datelor înregistrate.

Workshop-ul a continuat cu 2 sesiuni paralele cu activități practice, prima constând în prezentarea modalităților de utilizare a datelor înregistrate de către seismometrul educațional sau a datelor provenite din alte surse în activități didactice desfășurate cu elevii (de liceu, în special) în sălile de clasă. Programele necesare, modul de configurare și utilizare a lor, platforma online ROEDUSEIS și activitățile posibil a fi realizate, au fost prezentate de către Dr.ing. Bogdan Grecu (INCDFP).

Cea de-a doua sesiune a constat în prezentarea unor activități bazate pe materiale la indemână, prin care se pot explica, pe înţelesul elevilor, fenomene precum lichefierea, generarea și propagarea undelor, etc. Impactul cutremurelor asupra clădirilor a fost explicat printr-o activitate în care, lucrând pe grupe, profesorii au trebuit să construiască macheta unei clădiri care să reziste cât mai mult la vibraţiile induse cu ajutorul unei „mese vibrante” educationale.


Ultima sesiune a workshop-ului a fost organizată sub forma unor “focus grupuri”, pe discipline și grupuri ţintă, având ca scop final identificarea unor modalități concrete de introducere în activitatea didactică a resurselor educationale ROEDUSEIS. În acest sens a fost pusă în discuție atât posibilitatea derulării unor activități, cuprinse în materialele educaționale ROEDUSEIS, în contextul conținuturilor programelor școlare, la diferite discipline, cât și posibilitatea introducerii în curricula școlară a unei noi discipline opțional interdisciplinare care să se bazeze pe noțiuni de seismologie. Sesiunea a fost moderata de Lector. dr. Nicoleta Brisan (UBB-FSIM).

La finalul workshop-ului, invitatul special Dr. Vasile Bercu, profesor și prodecan al Facultatii de Fizica, UB, a prezentat proiectul SCIENTIX (www.scientix.eu), o colecţie de resurse și proiecte educaționale la îndemâna profesorilor.

Sesiunile de formare din cadrul Școalii Internațională de Vară si promovarea proiectului la lucrările celui de-al XXXVIII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo).

Cel mai amplu forum al profesorilor din România, din anul 2016, s-a desfăşurat în perioada 8- 12 august la Eforie Sud (Liceul Carmen Sylva) și în 11 august la Constanța. Evenimentul a fost dedicat cadrelor didactice din România și din regiunile de graniță, și a fost înscris în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – “România Educată” inițiată de Președinția României (www.romaniaeducata.eu). De la primul congres din 1898 de la Ploieşti şi până la mai recentele Congrese Naţionale (XXVIII-XXXVII) de la Arad, Bucureşti (Palatul Parlamentului), Constanţa, Slobozia, Buşteni, Chişinău, Slatina, Suceava, Cernăuți, regiunile Odessa și Transcarpatia și Cluj, congresele au intrat deja în tradiţia învăţământului românesc. In acest an, pentru prima data, INCDFP a fost invitată să participe la eveniment, prin prisma activităților derulate în cadrul proiectului ROEDUSEIS. Participarea a îmbrăcat forma a 2 zile de workshop pentru toţi participanții Şcolii de Vară. S-au derulat 12 sesiuni de formare în care peste 300 de cadre didactice din învățământul preuniversitar au primit informaţii despre cutremure și modalităţile în care noţiunile prezentate pot fi utilizate în şcoli sub forma unor activități didactice.

Formatorii din partea INCDFP au fost membrii proiectului ROEDUSEIS (Grecu Bogdan, Tataru Dragos, Toma-Danila Dragos, Zaharia Bogdan) la care s-a alăturat și dna. profesoară Monica Grecu de la Gradinita 178, Bucuresti, cea care a pilotat materialele educationale dezvoltate în cadrul proiectului, la nivelul învățământului preșcolar. Peste 300 de mape au fost distribuite participanților, ce au conţinut, pe lângă broşuri de informare despre proiectele educaționale derulate în cadrul INCDFP, un caiet cu activități bazate pe noţiuni despre Știintele Pământului, în general, și seismologie, în particular; precum și un CD ce contine toate materialele dezvoltate prin proiect (broșuri, foi informative, activități, etc…).

Poze din timpul sesiunilor de formare. Una dintre sesiuni a fost dedicată copiilor prezenți, care au avut şansa să înveţe despre cutremure construind, alături de formatori, modele de clădiri utilizând diverse materiale.

Workshop ” Resurse practice pentru inovare în educație – SEISMOLOGIA – O experienta de succes: ROEDUSEIS”, Constanța, 26 noiembrie 2016

Organizat la invitaţia și cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Constanța, worshop-ul este ultimul din seria evenimentelor derulate în cadrul proiectului ROEDUSEIS, ce se adresează profesorilor de la nivelele pre-universitare care deruleaza sau planifică să implementeze activităţi didactice din domeniul științelor (disciplinelor STEM). Gazda evenimentului a fost Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, ultimul din lista unităţilor de învățământ dotate cu seismometre educaționale, prin proiectul ROEDUSEIS.

Obiectivele workshopului:

  • Realizarea de activități bazate pe date reale înregistrate cu instrumente de cercetare
  • Furnizarea, prin intermediul expunerilor teoretice și activităților practice, de idei și modalităţi de predare non-formala în școli a unor subiecte din domeniul Științelor Pământului
  • Prezentarea modului și a instrumentelor educaționale de achiziție a datelor seismice
  • Crearea contextului de interacțiune a participanților cu membrii consortiului în vederea schimbului de idei și bune practici și a stabilirii unor viitoare colaborări și inițiative comune
  • Sporirea conștientizării asupra hazardelor naturale

Metodologia:

  • Prezentări și discuţii referitoare la predarea unor noțiuni de seismologie în școli
  • Introducerea de activități practice care pot sprijini profesorii în predarea în școli a subiectelor legate de Științele Pământului
  • Discuții de grup în scopul schimbului de informații și a împărtășirii de experiențe inter-instituționale

Formatorii au fost membrii proiectului ROEDUSEIS, Grecu Bogdan, Tataru Dragos, Zaharia Bogdan (INCDFP), Nicoleta Brișan-Bican (UBB) și Emil-Sever Georgescu (INCERC-URBAN) la care s-a alăturat și dn. profesoară Monica Grecu de la Gradinita 178, Bucuresti, cea care a pilotat materialele educaționale dezvoltate în cadrul proiectului, la nivelul învățământului preșcolar.


Mapele distribuite pentru cei peste 100 de participanți au conținut: broșuri cu informații despre proiectele educaționale derulate în cadrul INCDFP, un caiet cu activități bazate pe noțiuni despre Științele Pământului, în general, și seismologie, în particular; un CD ce conține toate materialele dezvoltate în proiect (broșuri, foi informative, activități, etc…), broșura „Despre cutremure și efectele lor” (preșcolar, primar, gimnazial și liceal), precum și broșura de final a proiectului ROEDUSEIS.

Alaturi de membrii consortiului, exemple de bune practici au fost prezentate si de catre profesorii Florin Serbu (Liceul Carmen Sylva – Eforie Sud) si Prof. Bararu Ion (Colegiul National „Mircea cel Batran”, Constanta): Exemplu de activități ROEDUSEIS în școlile partenere – Liceul Carmen Sylva, Eforie Sud (Prof. Florin Șerbu), ”STEM – o sansa pentru educatie” Prof. Ioan Băraru – Liceul Mircea cel Bătrân, Constanta.

Participanții au fost rugați să completeze, la final, o fișă de evaluare, prin care, pe lângă colectarea unor informații despre respondent (nivelul educațional și disciplina la care preda, cunoştinţele deţinute despre Științele Pământului/cutremure anterior formării, etc), s-a făcut și o radiografie a modului în care, noţiuni din domeniul Știintelor Pământului sunt/au fost/nu au fost utilizate ca suport didactic și prezentate elevilor la orele de curs. Răspunsurile oferite ne-au asigurat încă o data că, astfel de activități de predare „altfel” nu sunt suficient cunoscute și utilizate, deși bine primite și apreciate de către dascăli, utile și de dorit a fi aplicate cu elevii.