Unul din obiectivele deosebit de importante si cu derulare continua pe tot parcursul proiectului este acela de evaluare a actiunilor derulate. In acest raport sintetizam doar cateva dintre concluziile ce se regasesc intr-un raport detaliat intitulat „ Evaluarea actiunilor proiectului. Etapa II/2013”
Evaluarea actiunilor de promovare a proiectului in scoli
Dupa finalizarea vizitelor in fiecare dintre cele 9 scoli, a fost solicitat feedback-ul cadrelor didactice participante la intalnire. A fost colectat un total de 47 chestionare de evaluare (25 din partea scolilor din zona de vest, 22 din partea scolilor din zona de est). Pentru 10 dintre intrebarile chestionarului, raspunsurile au fost oferite pe o scala de la 1 la 6 (1 minim, 6 maxim). 3 intrebari au solicitat raspunsuri deschise.
Feedback-urile cadrelor didactice au aratat ca eficienta intalnirii a fost una ridicata, echipa ROEDUSEIS reusind sa isi atinga scopurile (familiarizare a cadrelor didactice cu tema si obiectivele proiectului). Interesul general fata de acest proiect s-a dovedit a fi unul mare, confirmand in acelasi timp rezultatele obtinute in cadrul analizei de nevoi realizata inainte de inceperea proiectului. De asemenea, tema proiectului s-a dovedit a fi pentru cadrele participante la intalniri una de actualitate, foarte apreciata. Materialele educationale au primit o evaluare extrem de favorabila (la momentul vizitelor in scoli acestea nu erau inca distribuite), 44 din cele 47 de cadre didactice participante la intalniri considerand ca acestea pot fi usor si foarte usor aplicate in lucrul cu elevii. Activitatile practice demonstrate pe parcursul intalnirii, precum si cele incluse in ghiduri au fost considerate ca o inovatie, ca metode eficiente de lucru cu elevii. Intalnirile au fost, de asemenea, foarte apreciate din punctul de vedere al clarificarilor aduse cu privire la cadrul general al proiectului, si mai putin in ceea ce priveste pasii urmatori sau responsabilitatile personale/ale scolii pentru perioada urmatoare. Trebuie spus insa ca, desi au primit cele mai mici scoruri in cadrul evaluarii, in comparatie cu alte aspecte evaluate, aceste ultime doua aspecte au fost totusi punctate cu peste 5 puncte din maximul de 6 posibile.
In opinia cadrelor didactice, punctele tari ale proiectului sunt legate de informatiile de actualitate pe o tema de interes, oferite de o echipa de profesionisti, de materialele educationale considerate ca fiind extrem de practice, precum si de accentul pus pe elev in construirea intregului demers educational. A fost apreciat efortul de a construi un cadru de lucru in retea si schimb de experienta intre scoli, precum si dotarea scolilor partenere cu un seismometru. Platforma online de invatare a fost, de asemenea, considerata un punct tare al proiectului.
Dificultatile in implementarea materialelor educationale ROEDUSEIS au avut in vedere aspecte care nu tin in principal de proiect, ci de sistemul de invatamant in ansamblu: programa incarcata si lipsa de timp atat a cadrelor didactice, cat si a elevilor pentru activitati suplimentare, dificultatile de integrare a subiectelor in cadrul activitatilor curente. Trebuie sa mentionam insa ca ponderea dificultatilor a fost cu mult mai mica decat cea a beneficiilor identificate de catre cadrele didactice.
Sugestiile facute au avut in vedere construirea unei programe pentru o disciplina optionala pe baza materialelor dezvoltate (CDS aprobat MEN), aspect deja vizat de catre proiectul nostru si propus a fi realizat dupa finalizarea pilotarii materialelor educationale. De asemenea, s-au remarcat sugestiile legate de necesitatea acordarii unui sprijin constant de catre echipa de management a proiectului, precum si nevoia cadrelor didactice de a participa la formari si workshopuri pe tema educatiei seismologice.
Evaluare Workshop-uri Teaching Earth Science in Highschool
Concluzii Workshopurile au fost foarte apreciate de catre participanti. Indiferent de specialitatea sau vechimea in munca, participantii au declarat ca workshop-urile si-au atins obiectivele. Principalele aspecte pozitive mentionate au fost in primul rand activitatile practice, calitatea materialelor utilizate si prestatia formatorilor. Intr-o mai mica masura a fost apreciata implicarea personala in activitati, precum si imbunatatirea competentelor de lucru cu copiii. Trebuie mentionat insa ca, desi au primit cele mai mici scoruri dintre criteriile evaluate, aceste ultime doua aspecte au primit totusi scoruri de peste 4 puncte dintr-un maxim de 5 posibile. Aspectele practice, demonstratiile si experimentele sunt cele mai apreciate si cele care vor fi replicate la clasa cu elevii. Sugestiile din partea participantilor s-au referit in principal la continuarea/aprofundarea formarii, dar si la necesitatea extinderii programului la nivel national.
Sugestii si recomandari:
• Continuarea workshopului si cu alte actiuni de formare, reluarea formarii pe alte teme
• Extinderea workshopului si a proiectului la nivel national (implicarea mai multor scoli)
• Workshopuri cu realizari ale profesorilor participanti la proiect
• Unele activitati/experimente se pot imbunatati prin completarea cu unele echipamente (ex: termometru, balanta, indicator chimic pentru modificare ph etc.)
• Editarea si raspandirea materialelor tiparite si eventual DVD pentru elevi in scoli
• Implementarea urgenta in scoli