Viaţa unei instituţii are dramatismul existenţei umane, este un fel de parcurs biografic la scara istoriei. Forma ei rece – o clădire, o schemă de funcţionare, un regulament, vagoane de documente – este însufleţită de oameni şi capătă cu adevărat identitate prin personalitatea lor. În cazul C.N.M.B., prin cea a elevilor şi profesorilor care l-au constituit. Îl constituie.
Necesitatea de a se înfiinţa o instituţie de învăţământ secundar în Constanţa a fost atunci resimţită puternic, fiindcă, după cum se argumenta în presa locală a vremii, “Copiii care au trecut clasele primare, dacă părinţii lor n-au mijloace spre a-i trimite în alte oraşe, nu mai pot continua studiile, iar cei cu mijloace pleacă în străinătate, de exemplu la Constantinopol, unde pierd simţul românismului.” În realitatea cosmopolită a Dobrogei se punea problema stringentă a învăţământului secundar. Aşa se face că, o dată proiectul aprobat de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la 1 septembrie 1896 a luat fiinţă în oraşul Constanţa un Gimnaziu clasic de băieţi, strămoşul, i-am zice, al Colegiului actual.
În primul său an şcolar, 1896 – 1897, gimnaziul cuprindea clasele I şi a II-a ale ciclului inferior, avându-l ca director pe profesorul de matematică Demetru Rădulescu.
În primăvara anului 1906, regele Carol I a făcut o vizită gimnaziului, însoţit fiind de ministrul învăţământului, de prefect şi de primarul oraşului. A fost ocazia decisivă pentru a determina schimbarea bazei materiale, inclusiv a localului în care funcţiona instituţia. Remarcele Majestăţii Sale cu privire la rolul liceului în viaţa socială a urbei, ca „singura şcoală care poate să contribuie la opera de naţionalism” au fost, după cum vor afirma peste ani profesorii martori ai evenimentului, „la baza progresului pe care îl cunoaştem astăzi.”
Criza economică şi apoi cel de-al doilea război mondial au lovit în bunul mers al instituţiei, ca şi în cel al întregii societăţi româneşti. Complexitatea şi dramatismul vremurilor şi-au pus aprenta şi pe viaţa tinerilor constănţeni din deceniile patru – cinci ale secolului trecut. Unii elevi şi profesori au fost arestaţi, şi chiar condamnaţi sub suspiciunea de a fi simpatizat cu mişcarea legionară; alţii şi-au pierdut viaţa pe front. Dupa cel de-al doilea război mondial, localul liceului fiind ocupat de armata sovietică,(1945-1958) cursurile s-au desfăşurat, după-amiaza, în clădirea Liceului ” Domniţa Ileana”, azi Liceul “Mihai Eminescu”. Această situaţie a durat până în anul 1958.
Viaţa actuală a Colegiului se reflectă în rezultatele excepţionale pe care le obţin elevii săi la concursurile şcolare naţionale şi internaţionale, în participarea cadrelor didactice la programele de perfecţionare iniţiate de Uniunea Europeană (programele “Lingua Comenius, Arion.”), în derularea unor proiecte culturale şi educaţionale europene, în iniţierea şi derularea programului “Laboratory School”, ca şi în numeroase alte activităţi
